Probabil mulţi din vizitatorii siteului campaniei “Basarabia pământ românesc” urmăreau regulat pe postul N24 VECTOR EST, singura emisiune de televiziune din România care avea ca temă românii din Basarabia, temă care lipseşte cu desăvârşire din peisajul mediatic din România, mult prea ocupat de crime, violuri şi ultimile aventuri ale lui gigi becali.
Din păcate, începând cu săptămâna trecută, VECTOR EST a fost scoasă din grila de programe a canalului N24, singura explicaţie primită de realizatorul Cristian Pohrib fiind că tema emisiunii nu mai corespunde cu “politica editorială a postului”.
Sperăm că, analizând mai bine, conducerea postului îşi va schimba atitudinea faţă de decizia luată. Altfel sintagma “Naţional” din denumirea trustului de presă ar fi total golită de sens; atunci ce valoare mai are că postul este transmis şi în Chişinău, dacă nu suntem în stare să asiguram măcar o emisiune legată de realităţile de peste Prut, văzute din România?
Pentru a ne manifesta solidaritatea cu ideea centrală a VECTOR EST, aceea a unei emisiuni despre românitatea din Basarabia, vă invităm să le scrieţi opinia voastră celor din Centrul Naţional Media la adresa de email info@nationaltv.ro sau POSTÂND-O în continuarea acestei ştiri.
Tot ce-i românesc nu piere!























Septembrie 26th, 2007 at 9:51 am
Moarte comunistilor !
Septembrie 26th, 2007 at 9:54 am
Pai sa se duca dracu N24 atunci ca oricum nu se uita nimeni la ei. Sa faca domnul Pohrib emisiunea la un post serios care are si audienta pentru ca emisiunea dansului era chiar buna.
Septembrie 26th, 2007 at 10:00 am
Rugam conducerera postului “N24″ sa reanalizeze decizia luata si sa nu opreasca aceasta emisiune, de care au nevoie toti romanii de pe ambele maluri ale Prutului.
Septembrie 26th, 2007 at 10:01 am
Le-am scris un email
Septembrie 26th, 2007 at 10:04 am
asta e o nimica toata,inamicii infiltrati in toate randurile sociale,vor sa desfinteze orice urma de nationalism etnic in tara asta,si peste prut.Orice subiect care poate instiga la nationalism,trebuie sa dispara pt ei.Nu vor ca generatiile urmatoare sa fie conduse de spiritul national.Incet dar sigur,va fi eliminata orice urma de identitate nationala.Ceva trebuie facut…ca nu se mai poate
Septembrie 26th, 2007 at 10:17 am
Se pare ca e mai important pentru astia sa ne incrimineze cand ne luam de minoritati, de parca ele ar conduce tara asta.
Ajunge cu atatea drepturi in plus acordate minoritatilor, or ca noi or sa se duca dracu.
Si ne vrem emisiunea inapoi!!!!!
P.S. Nu ar strica sa fie de 2 ore in loc de 30 min.
Septembrie 26th, 2007 at 10:19 am
E-mailul meu:
Sunt curios care sunt motivele pentru care emisiunea VECTOR EST nu mai se difuzeaza. Eram un fan al acestei emisiuni si daca se poate macar sa redifuzati editiile, deoarece am scapat cateva dintre ele datorita orei nepotrivite la care erau.
Multumesc si astept un raspuns din partea dumneavoastra!
Septembrie 26th, 2007 at 10:20 am
unica emisiune care tragea atentie, ne-am saturat de babe inviolate si accidente rutiere,cred ca si ele trag atentia dar pentru un post ca N24 nu e serios, la lasati pentu PROTV
Septembrie 26th, 2007 at 11:08 am
daca “politica postului” este indobitocirea totala a telespectatorilor romani, atunci trebuie sa recunosc ca decizia este una de inteles…
lasind gluma la o parte, pentru mine este o dilema cum…in loc sa promoveze activ si sa ofere un interval orar mai avantajos unei emisiuni unice pe “scena audiovizualului” romanesc, adiminstratorii/conducerea
postului elimina din grila una dintre putinele emisiuni cu personalitate…
desi nu stiu in ce masura vom reusi sa schimbam ceva voi trimite si eu un mesaj pe adresa lor de mail…
Septembrie 26th, 2007 at 1:18 pm
pai. dragilor.. nu cumva politica MOlscovei apare aici.. credeti ca e o simpla coincidenta posibilitatea de disparitie a postului TVR1 din Basarabia si emisiunea Vector Est??? chiar mai credem si azi in coincidente??
Septembrie 26th, 2007 at 1:26 pm
Scoateti emisiunea si perdeti un telespectator!
Septembrie 26th, 2007 at 2:20 pm
Vector Est este si trebuie sa ramana o emisiune pe care multi dintre basarabenii din Romania o urmareau cu placeresi interes . In continuare se simte o nevoie acuta de informare in randurile cetatenilor romani.
Septembrie 26th, 2007 at 3:33 pm
sincer habar nu am daca este politica moscovei aici cred ca pur si simplu este vorba
despre un management deficitar…despre un post de televiziune care avea o emisiune unica
ca tematica, o emisiune care putea atrage foarte multi telespectatori dar pur si simplu
nu a stiut ce sa faca cu ea si pentru a pune capac incompetentei au decis scoaterea ei din
grila de programe.
sper sa-si dea dea seama ca este o greseala si sa revina asupra deciziei.
Septembrie 26th, 2007 at 3:50 pm
Rugam postul N24 sa continue difuzarea emisiunii despre Basarabia, o emisiune cu adevarat
utila avand in vedere faptul ca romanii din Romania cunosc foarte putine lucruri despre
fratii lor de peste Prut.
Septembrie 26th, 2007 at 8:57 pm
Pacat. Asteptam toata saptamana aceasta emisiune. Stiam ca fratii mei de peste Prut sunt impreuna cu Basarabia. Si mai stiu ca cel mai mare cusur este Saracia. Saraca Tara saraca. Cei de la N24 ar trebui sa realizeze ca mai pot exista si emisiuni care nu aduc bani dar ceva mult mai de pret.
Septembrie 26th, 2007 at 9:18 pm
stimati domnii Micula, draga redactie CarboTV, pardon N24,
VA RUGAM MULT DIFUZATI IN CONTINUARE EMISIUNEA CU BASARABIA, suntem multi care o privim. Vom si mai multi, caci se trezesc romanii din somnul lui traditional
Promit ca voi chema si pe vecini sa se uite la reclamele difuzate in timpul emisiunii
Revenind, VREM EMISIUNEA IN AER, VREM SA STIM DE BASARABIA
Septembrie 26th, 2007 at 9:30 pm
Stimati prieteni!
Unica emisiune, care prezenta realitatea din RM si
pentru romanii din Romania, Vector-Est( N24, duminica
,ora 13.30) a fost sistata.Motivul e unul
politic.Cornel Mihalache, ii scria presedintelui
V.Voronin:”Emisiunea Vector-Est trebuie sistata prin
mijloace tehnice sau specifice…)
Reactia DVS e f.necesara si importanta.
Multumim pentru sustinere,
Acesta este mesajul care trebuie transmis mai departe!!!
http://www.youtube.com/results?search_query=Vector+Est&search=Search
Acestai Linkul cu toate emisunele despre Vector Est-n24 Cristian Pohrib un adevarat roman!!!
UNIRE UNIRE UNIRE Fratilor!!!
Septembrie 27th, 2007 at 9:08 am
…nici un raspuns la mailul trimis pe adresa de contact a canalului a trustului din care face parte canalul n24. interesanta modalitate de a trata publicul…
Septembrie 28th, 2007 at 4:25 pm
Ash propune ca domnul Pohrib sa faca aceasta emisiune la un alt post, mai serios care are si audienta pentru ca emisiunea dansului era chiar buna, scotea in evidentza multe lucruri ciudate. Si N24 isi poate sista emisia ca oricum altceva interesant pe el nu mai merge…
Septembrie 28th, 2007 at 4:37 pm
Imi placea foarte mult acea emisiune!
Septembrie 30th, 2007 at 6:03 pm
Rog responsabilii postului sa-si verifice atitudinea fata de emisiunea cu pricinea, ar fi o mare greseala fata de comunitatea romaneasca de pretutindeni.
Octombrie 13th, 2007 at 9:12 pm
UNIRE UNIRE UNIRE!!!
Octombrie 16th, 2007 at 1:41 pm
nu cred ca mai trebuie sa pomenim de faptul ca alta emisiune de acest gen nu exista..am ajuns sa ne fie teama sa avem emisiuni despre romanii din alte zone,pentru ca am putea fii acuzati de nationalism.asa ceva nu e normal.si in basarabia au fost,sunt si vor fii romani,cu toate incercarile rusilor sa-i mute,omoare etc,de-a lungul anilor.
mai nou li s-a interzis delegatiilor romanesti sa intre pe teritoriul basarabiei!!!de ce???????doar nu luau cu ei in romania totii romanii de acolo si ramaneau comunistii aia fara oameni pe care sa-i exploateze si sa-i indoctrineze……
Octombrie 17th, 2007 at 8:04 pm
Si ma rog,care este politica editoriala a postului:manelisti si ode adresate conducatorilor mai mult sau mai putin iubiti?!Rusine!Rusine!Rusine!
Octombrie 28th, 2007 at 4:25 pm
Sunt de acord cu d.Vasile Catalin……se pare ca fratilor de peste Prut nu le prea pasa de noi basarabenii…..sau gresesc?e mare pacat…
Noiembrie 4th, 2007 at 10:03 pm
Era cea mai buna emisiune de la n 24.Eu cred ca si Romania este condusa de Russia.Rusine
Noiembrie 5th, 2007 at 5:00 pm
Ne mândrim că suntem români. Vrem ca toţi românii de pe malul drept al Prutului să cunoască adevărul despe situaţia din Basarabia. Spiritul românismului înfloreşte şi se extinde. Ura faţă de comunism nu va dispărea niciodată.Vrem să fim împreună cu voi, fraţi români. Să nu-i credeţi pe cei care vă spun că în Basarabia nu există români şi limbă română. Unire. Vrem să fim cu voi. Basarabia e pământ românesc. România, ia-ţi pământul înapoi.Ajută-ne să scăpăm de urgia comunismului care e în agonie. Iartă-i, Doamne,că ei nu ştiu ce fac.Moarte comuniştilor. Trăiască România Mare şi românismul.