Execuţii în masă, deportări şi expulzări. Acestea au fost atrocităţile regimului sovietic în Republica Moldova.

De la înfiinţarea în 1924 a Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldova (RASSM) la stânga Nistrului, până la proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991, comunismul a făcut pe acest teritoriu circa un milion de victime.

La o populaţie de aproximativ două milioane la sfârşitul războiului, se poate spune că, în 67 de ani, jumătate dintre moldoveni au avut practic de suferit din cauza sistemului comunist. Unii au fost deportaţi în Gulag, alţii au fost condamnaţi politic, înfundând închisorile din republică sau fiind expulzaţi în România. Cea mai cumplită soartă au avut-o însă cei executaţi în masă, fără nicio judecată. Urma lor a fost pierdută pe vecie.

Xenofobia şi foametea

„O altă categorie de victime ţine de specificul comunismului de la noi, politica antisemită, susţinută prin ordine secrete de restricţie pentru evrei de a urma şcolile militare, de pildă, de promovare. Dacă înainte de război în Basarabia era concentrată jumătate din populaţia evreiască a României, adică 400.000 de persoane, după război, din cei 200.000 de evrei rămaşi, 100.000 au părăsit ţara, cei mai mulţi în anii ’70.

Neoprotestanţii reprezintă o altă categorie specifică de victime din Moldova, 50.000 dintre ei fiind deportaţi. „Părinţii Zinaidei Greceanîi (ex-premier comunist), de pildă, au fost deportaţi în Siberia pe criterii confesionale”. Populaţia germană din stânga Nistrului, totalizând 25.000 de suflete, a fost şi ea decimată prin deportarea în aprilie 1944, în Kazakstan.

La mijlocul anilor ’60, Hruşciov le-a permis celor care au supravieţuit să se întoarcă acasă, dar cei mai mulţi au părăsit Basarabia. La toate aceste categorii se adaugă victimele foametei din anii ’30, de la stânga Nistrului, şi a celei din 1946-1947 din toată republica. Un om din zece a murit atunci.

ISTORICI REZERVAŢI

„Nu repetăm greşelile Comisiei Tismăneanu”

Pentru că numărul estimativ al victimelor regimului comunist este foarte mare, istoricii basarabeni membri în Comisia Prezidenţială pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Totalitar Comunist sunt foarte rezervaţi în a avansa cifre definitive. „Nu vrem să repetăm greşelile Comisiei Tismăneanu, din România, care a fost foarte criticată tocmai pe estimările victimelor cu variaţii foarte mari”, spune Mihai Taşcă, secretarul comisiei. Citeste in continuare

La 12 iulie 2010, după 69 de ani din ziua în care au fost îngropaţi de vii cei zece bărbaţi omorâţi de ostaşii sovietici (vezi articolul de alături), la Răzeni, Ialoveni, a fost edificat un monument. Au venit să-i pomenească fiii, nepoţii, rudele şi consătenii. Mulţi încă mai plâng când îşi amintesc de cele întâmplate. „Mă privea şi plângea. Cred că inima îi spunea că nu se va mai întoarce”, îşi aminteşte despre ziua în care şi-a văzut tatăl pentru ultima dată Petru Platon, fiul uneia dintre victime. „Administraţia sovietică a dorit să-i distrugă pe oamenii cu influenţă în sat”, spune Nicolae Platon, nepotul celui ucis acum 69 de ani… Citeste in continuare

Noţiuni:

Ocupaţie – luare în stăpânire de către forţele armate ale unui stat a unei părţi sau a totalităţii teritoriului unui alt stat;
Teritoriu ocupat – teritoriul cucerit şi stăpânit de o armată străină;
Stat ocupant – stat care, prin forţele sale armate ia în stăpânire un teritoriu un oraş străin etc., şi care impune, în spaţiul ocupat, un anumit regim.

Anexiune – încorporare prin violenţă de către un stat a unui teritoriu aparţinând altui stat.

În Convenţia cu privire la legile şi cutumele războiului terestru, semnată la 18 octombrie 1907 la Haga, ocupaţia este definită în felul următor (art. 42): „Teritoriul este recunoscut ca ocupat dacă acesta se află efectiv sub autoritatea statului inamic. Ocupaţia se extinde numai asupra acelor regiuni, unde această autoritate este instalată şi are capacitatea de a-şi manifesta activitatea”.

Pe de altă parte, Convenţia pentru definirea agresiunii, adoptată la 4 iulie 1933 la Londra, în Art. II, definea foarte clar că „va fi recunoscut ca agresor într-un conflict internaţional, sub rezerva acordurilor în vigoare între părţile în conflict, statul care cel dintâi va fi comis una din acţiunile următoare: 1) declaraţie de război unui alt stat; 2) invazie prin forţele sale armate, chiar fără declaraţie de război, a teritoriului unui alt stat; 3) atac prin forţele sale terestre, navale sau aeriene, chiar fără declaraţie de război, a teritoriului, navelor sau aeronavelor unui alt stat; 4) blocus naval (blocarea navală-n.ns.) al coastelor sau al porturilor unui alt stat; 5) sprijin dat bandelor armate care, formate pe teritoriul său, vor fi invadat teritoriul unui alt stat sau refuzul, cu toată cererea statului invadat, de a lua pe propriul său teritoriu toate măsurile în puterea lui pentru a lipsi zisele bande de orice ajutor sau protecţie”.

Art. III. Nici o consideraţie de ordin politic, militar, economic sau alta nu va putea servi drept scuză sau justificare a agresiunii prevăzute la articolul II”. Citeste in continuare

PRIETENUL ADEVĂRAT ESTE ALĂTURI ŞI LA BINE ŞI LA GREU, ÎN CEASURILE GRELE ALE ISTORIEI

„Dezmembrarea Imperiului rus care s-a produs în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 a însemnat momentul crucial în care popoarele imperiului au accelerat lupta pentru afirmarea identităţii naţionale şi pentru propria organizare în state naţionale proprii, pe baza principiului autodeterminării. Basarabia, care fusese ruptă din Moldova în 1812, se găsea în situaţia unică de a se putea desprinde definitiv de Rusia. Cu toate că suferise un proces brutal de rusificare în cei 100 de ani de dominaţie rusească, fosta provincie continua să fie în marea ei majoritate românească, mai bine de 65% dintre locuitori fiind români. În aceste condiţii şi făcând apel la dreptul istoric, Basarabia a urmărit mai întâi autonomia faţă de Rusia şi apoi, drept scop final, unificarea cu România. Citeste in continuare

„Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii. Iar decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu reflectă, în principiu, adevărul istoric”. Aceasta este aprecierea dată zilei de 28 iunie 1940 de către membrii Academiei de Ştiinţe făcută publică astăzi, 7 iulie, ca urmare a avizului realizat în urma audierii materialelor Comisiei de experţi în istorie.

„Ca urmare a disensiunilor apărute recent în societate vis- a-vis de semnificaţia zilei de 28 iunie 1940, Academia de Ştiinţe, ca cel mai înalt for ştiinţific din Republica Moldova, consideră că trebuie să ia atitudine şi să aducă la cunoştinţa opiniei publice aprecierile date de comunitatea academică”, a declarat Andrei Eşanu, preşedintele Comisiei de experţi în istorie. Citeste in continuare

Într-un hrisov, Mihai Viteazul se intitulează “domn al Munteniei, Ardealului şi toată Ţara Moldovei” confirmînd documentar prima unire politică a celor trei ţări româneşti

Mihai Viteazul, născut în 1558 la Tîrgul de Floci sau Drăgoeşti a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

La sfîrşitul anului 1588, Mihai Viteazul devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la “Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană. Citeste in continuare

Astăzi, 6 iulie, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie, a fost inaugurată expoziţia comemorativă “Destine încarcerate”, prilejuită de aniversarea ordinară a deportărilor abuzive operate de statul sovietic în anul 1949 împotriva locuitorilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

La deschidere au participat prim-ministrul Vlad Filat, vice-prim-ministrul Ion Negrei, viceministrul culturii Gheorghe Postică, ministrul Educaţiei Leonid Bujor, Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei Deportaţilor, şi alte persoane oficiale.

În deschiderea expoziţiei, dl prim-ministru Vlad Filat s-a referit la destinul tragic al celor peste 30 mii de basarabeni, luaţi cu forţa armelor în acea noapte nefastă de 6 iulie, dintre care a treia parte erau copii minori. El a subliniat că pe lângă suferinţele siberiene deportaţii au rămas şi fără averile adunate de o viaţă, acestea fiind confiscate de puterea sovietică de atunci.

În altă ordine de idei, prim-ministrul a anunţat că Guvernul a decis să aloce spaţiu şi mijloace pentru deschiderea unui muzeu specializat consacrat victimelor deportărilor din anii 40-50 ai secolului trecut. Acest muzeu al deportărilor se va afla chiar în incinta Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie. Citeste in continuare

Astăzi se împlinesc 61 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Cu acest prilej trist, în capitală, dar şi în mai multe localităţi din republică, sunt organizate mitinguri de comemorare a victimelor.

În dimineaţa zilei, la ora 8.00, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie va fi inaugurată expoziţia comemorativă „Destine încarcerate”. Sunt expuse fotografii, scrisori ale deportaţilor, precum şi alte exponate de epocă. La ora 9.45, un miting de protest se va desfăşura la piatra comemorativă din faţa Gării din Chişinău.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operaţiune denumită conspirativ „IUG”) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Citeste in continuare

Varianta finală a raportului analitic, prezentată preşedintelui Mihai Ghimpu:

La 14 ianuarie curent, prin Decretul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, a fost formată Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

În urma valorificării istoriografei din perioada comunistă şi postcomunistă, a literaturii istorice apărute în străinătate, precum şi a unui vast volum de  documente de arhivă, multe dintre care au fost accesate în premieră, Comisia a propus o sinteză cuprinzătoare asupra epocii totalitare comuniste cuprinse între anii 1917 / 1924 şi 1991. Această epocă are ca puncte de reper instaurarea dictaturii comuniste în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din cadrul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, transplantul de sistem comunist pe malul drept al Nistrului, în Basarabia, în 1940, odată cu ocuparea militară a acestui teritoriu de către maşina de război a Uniunii Sovietice, reocuparea acestui teritoriu în 1944, restabilirea şi consolidarea regimului totalitar de tip sovietic, anchilozarea şi năruirea acestuia odată cu ieşirea din captivitatea comunistă a popoarelor însetate de libertate şi prăbuşirea URSS în 1991.

Potrivit constatărilor Comisiei, experimentul bolşevic totalitar a fost iniţiat pe malul stâng al Nistrului, ca parte a URSS, în timp ce pe malul drept, în Basarabia românească, se puneau bazele unei democraţii incipiente, astfel că Nistrul a despărţit nu atât două maluri sau două state, cât două sisteme: unul democratic şi altul totalitar. Secolul XX a demonstrat că totalitarismul nu numai că este incompatibil cu valorile democratice, el este duşmanul de moarte al democraţiei. Un regim totalitar reprezintă antipodul unei democraţii. Acest regim este unul opresiv şi represiv, cu o ideologie de stat oficială, care se sprijină  pe un singur partid politic, aşa-numitul Partid Unic, în frunte cu „marele conducător”,  pe o poliţie secretă omniprezentă şi care deţine monopolul asupra economiei, culturii şi informaţiei. În pornirea dictaturii bolşevice de a întemeia o lume nouă, bazată pe criterii de clasă şi pe ura de clasă, fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti i s-a rezervat un rol aparte. Formarea acestei entităţi la frontierea pe Nistru cu România trebuia să servească planurilor sovietice de anexare a Basarabiei şi, în acelaşi timp, să contribuie la extinderea spaţiului revoluţiei mondiale proletare în direcţia Balcanilor. O serie de mărturii documentare din cele mai diverse probează cu toată claritatea atitudinea ostilă şi agresivă a regimului bolşevic şi a Internaţionalei a III-a Comuniste faţă de Basarabia românească, intenţia exportului de revoluţie pe orice căi posibile. Deşi prezentată ca o entitate de stat autonomă, RASS Moldovenească a fost în realitate un „cap de pod” în planurile expansioniste sovietice, evoluând din 1924 până în 1940 spre îngustarea drastică a caracteristicilor proprii unei pretinse entităţi de stat, spre statutul unei regiuni obişnuite a Ucrainei Sovietice.

În RASSM, ca peste tot în URSS, puterea partidului unic bolşevic, a aparatului de partid şi administrativ, se baza pe o sumă de principii care încălcau brutal drepturile fundamentale ale omului. Între acestea fiind: anularea proprietăţii private şi „socializarea” mijloacelor principale de producţie şi a produsului muncii, un vast aparat represiv pentru constrângerea cetăţenilor şi menţinerea puterii, inhibarea personalităţii, conştiinţei şi iniţiativei civice, un sistem de control total şi denunţ general, izolarea de lumea externă. La acestea se adaugă: atribuirea unui rol hipertrofiat ideologiei comuniste şi promovarea unei multitudini de falsuri şi mituri, în scopul educării maselor în spiritul credinţei oarbe în „conducătorul” unic, în „justeţea” liniei partidului şi infailibilităţii acestuia, propaganda privind caracterul temporar al greutăţilor, datorate „uneltirilor” duşmanilor interni şi externi ai statului sovietic, promisiunea minciunoasă privind „raiul comunist” care urma să fie construit cât de curând.

Regimul totalitar bolşevic a transformat republica autonomă de peste Nistru într-un adevărat poligon pentru efectuarea celor mai oribile experimente politice, sociale, economice, culturale şi identitare. Comisia a efectuat o radiografie a acestor politici şi practici totalitare, derulate în anii 1924-1940 în RASS Moldovenească,           şi a evaluat natura şi costurile lor.

Colectivizarea forţată de la începutul anilor `30, prin aplicarea constrângerii şi violenţei în raporturile dintre regimul bolşevic şi  ţărănime, prin instrumentarea unor măsuri administrative şi de excomunicare împotriva ţăranilor înstăriţi, prin asmuţarea ţăranilor săraci şi mijlocaşi împotriva aşa-numitor „culaci”, s-a soldat cu anularea proprietăţii private la sat, cu un nou război civil împotriva ţăranilor, cu foametea înspăimântătoare din anii 1932-1933. La 7 august 1932, când foametea făcea ravagii în Ucraina, intra în vigoare  faimoasa Lege „despre cele cinci spice de grâu”, în redacţia lui I. Stalin, care chiar şi pentru cele mai mici furturi prevedea împuşcarea  şi, doar în cazuri destul de rare, era prevăzută o pedeapsă mai „blândă” – 10 ani de închisoare. Legea a lovit sălbatic în ţăranii înfometaţi care, în situaţia disperată în care s-au pomenit din cauza politicilor criminale de rechiziţie, erau condamnaţi să recurgă la furtul din averea colhozurilor, pentru a se salva de la moarte. La 27 decembrie 1932 a fost instituit sistemul de paşapoarte sovietice, dar, numai pentru populaţia urbană, nu şi pentru ţărani, care erau condamnaţi să moară în satele lor, rămase fără nici o rezervă de cereale.

Foametea cumplită, represiunile şi deportările operate de autorităţile comuniste, au generat un exod masiv de populaţie – fuga peste Nistru, în România. Pentru curmarea acestui exod, care constituia o dovadă concludentă a eşecului catastrofal al politicilor promovate de autorităţile comuniste, s-a recurs la fortificarea pazei frontierei sovietice, însoţită de utilizarea armelor contra transfugilor înfometaţi. În 1932, Comitetul pentru Ajutorarea Refugiaţilor Transnistreni a expediat Ligii Naţiunilor, un memoriu în care se menţiona: „… Neavând din ce alege, ei îşi părăsesc pământurile şi căminele lor strămoşeşti şi în disperarea oarbă de a-şi salva singura avere ce le-a mai rămas pe lume, darul lui Dumnezeu, viaţa, se aventurează să fugă peste Nistru, în România. … Regimul sovietic, însă, nu ştie de milă şi astfel moldovenii fugari sunt împuşcaţi în masă cu mitralierele, cu zecile, cu sutele, fără nici o cruţare pe tot lungul Nistrului…”.
Citeste in continuare

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre1.Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru,cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia. Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci2. Istoricul ucrainian V.B.Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului ,,nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”.3 Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec.XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia.4 Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia.5 Încă la debutul mileniului al II-lea, această romanitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi ,,volohove” în zonă.6 În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o ,,unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie7, elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă. Citeste in continuare

Cand publicatia bucuresteana Cotidianul a publicat o aproximare de studiu de “cost al reunificarii” cu Basarabia, a facut-o în mod simplistic si daunator Tarii. Cu presa rusa fiind singura care i-a cântat în struna acestui studiu, Cotidianul a gresit fatal, omitând din studiu poate cel mai valoros element al reunificarii: oamenii tarii.
Un caz de studiu în acest sens sunt inginerii români-basarabeni, care au inventat si construit cel mai puternic avion românesc al epocii, faimosul IAR-80.

Dupa cum ne informeaza domnul Ion Cernei de la publicatia chisinauneana Timpul, elaborarea unui avion de vânatoare de conceptie româneasca a început în anul 1937 cu inginerii Ion Grosu, Mircea Grosu-Viziru, Teodor Gârnet, Ion Cosereanu, Gheorghe Zota si Gheorghe Valner. Acestia proveneau din zonele basarabene Chisinau, Balti si Cetatea Alba. Ministrul Calinescu l-a însarcinat pe directorul Uzinelor de Aeronautica Româna (IAR), Elie Carafoli, ca sa le puna
la dispozitie celor sase ingineri facilitatile uzinelor. Fara laboratoare de aerodinamica si de proiectare si cu un buget infim, cei sase basarabeni s-au bazat pe cunostintele aerodinamice ale timpului si pe propriul geniu si au prezentat în numai 14 luni regelui Carol al II-lea si prim-ministrului, primul exemplar. Citeste in continuare

Un grup de voluntari, participanţi la războiul de pe Nistru din 1992, au depus în dimineaţa zilei de sâmbătă, 19 iunie, flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, comemorându-i pe combatanţii căzuţi în timpul celei mai sângeroase operaţiuni, la Tighina (Bender), când forţele separatiste au atacat poliţiştii moldoveni, transmite Info-Prim Neo.

„Este una să urmezi un ordin şi alta este atunci când te ghidezi de dragostea faţă de ţară. Nu pot să nu fiu astăzi alături de aceşti bravi bărbaţi, care ne-au apărat independenţa”, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

Întrebat dacă ziua de 19 iunie va fi oficializată, aşa cum o cer voluntarii, Mihai Ghimpu a spus că autorităţile deja au declarat o zi a memoriei, marcată pe 2 martie, atunci când a începutul războiul de pe Nistru.

Voluntarul din satul Iurceni, raionul Nisporeni, Ion Teleman, nu a participat la operaţiunea din Tighina, dar a luptat pe platoul Chiţcani, lângă Tighina „ Noi trebuia să ne ridicăm pentru ca să ne apărăm de agresorul Rusia, care prin armata a 14-a, trecând podul la Tighina, a atacat Basarabia. Tancurile ruseşti totuşi au fost oprite, dar noi luptam aproape fără armament, iar ei erau foarte bine dotaţi. Până la urmă războiul s-a sfârşit cu o pace ruşinoasă, iar noi am rămas şi după anul 1992 tot luptători pentru a ne întregi cu patria mamă România şi pentru integrarea în Uniunea Europeană şi structurile NATO”, a spus Ion Teleman. Citeste in continuare

La Chişinău a fost lansat primului volum din colecţia „Asasinări în masă din RASS Moldovenească în perioada Marii Epurări (1937-1938)”, care va include în total 5 volume, cu un număr aproximativ de 3.500 de pagini.

Primul volum al acestei colecţii include procesele verbale ale Troicii speciale de la Tiraspol, capitala RASSM, din anul 1937, care conţin referiri la peste o mie de persoane, ce au fost condamnate la moarte sau expediate în lagărele de concentrare, unde, majoritatea acestora, au avut acelaşi destin tragic. Volum debutează cu o prefaţă realizată de istoricul francez Stephane Courtois, unul din cei mai mari specialişti din lume în materie de regimuri totalitare comuniste, autor a câtorva zeci de studii fundamentale la această temă.

Cuvântul introductiv al reputatului istoric francez este urmat, în volumul cu pricina, de un studiu despre geneza terorii bolşevice şi utilizarea acesteia în perioada anilor 1917-1938 în Rusia sovietică, ulterior, în URSS şi în RASS Moldovenească, parte integrantă a fostei RSS Ucrainene, realizat de istoricii Ion Varta, Tatiana Varta şi Igor Şarov. Studiul însumează peste o sută de pagini şi constituie o retrospectivă succintă a principalelor etape în procesul de elaborare de către Vladimir Lenin a propriei teorii a „luptei de clasă”, ale căror elemente de bază le-au constituit teroarea şi violenţa. Citeste in continuare

Asistăm, în ultimul an, la o uimitoare renaştere a sentimentelor româneşti în Republica Moldova. După sângeroasa represiune asupra patrioţilor ordonată de preşedintele KGB-ist Voronin în aprilie 2009, basarabenii, în primul rând tinerii, au reacţionat exemplar, reamintindu-şi unde sunt rădăcinile lor, ce limbă vorbesc, cine i-a terorizat zeci de ani, de unde le vine speranţa de libertate.

Atunci, în pri­măvara anului trecut, l-au dat jos, prin vot democratic, pe Voronin, instalând un guvern format din poli­ti­cieni tineri, care cu un ex­cepţional curaj au pro­movat o politică pro-euro­peană. Admirabila renaştere din Basarabia are, evident, foarte mulţi prieteni în România care sunt hotă­râţi sa-i ajute pe fraţii lor din stânga Prutului, un exem­plu în acest sens fiind chiar preşedintele Traian Băses­cu. Există însă şi cetă­ţeni de-ai noş­tri, scep­tici faţă de apro­pie­rea de Republica Moldo­va. Tutu­ror acestora le de­dic rân­durile de mai jos.

De ce sunt cu sufletul alături de Basarabia

În istoria familiei Boldur, sunt numeroase firele care o leagă de Basarabia. În anul 1497, Vornicul Sima Boldur, din porunca lui Ştefan cel Mare, a repurtat la Lenţeşti, dincolo de Prut, o strălucită victorie asupra năvălitorilor care pustiau ţara de sus. În 1711, Lupu Costache Boldur, urmaş al lui Sima Boldur, l-a sfătuit, fără succes, pe Dimitrie Cantemir, să nu se alieze cu Petru cel Mare, fiindcă „unde pun piciorul muscalii, acolo rămân”. Văzând că Petru a intrat cu armata în Basarabia şi chiar în Moldova din dreapta Prutului şi ca „un bun aliat” a început să le jefuiască, Lupu Costache Boldur a dat un sprijin decisiv turcilor să câştige lupta de la Stănileşti. Ţarul rus a fost făcut prizonier, apoi răscumpărat cu aur românesc şi „s-a întors cu coada între picioare” dincolo de Nistru, luându-l cu el şi pe Cantemir, căruia, drept recunoştinţă , i-a necinstit fiica, făcându-i un copil nelegitim. Dacă Lupu Costache n-ar fi acţionat aşa cum a făcut-o, probabil că astăzi am fi vorbit cu toţii ruseşte… Citeste in continuare

„Consecinţele deportărilor se mai resimt şi astăzi în R. Moldova. Mii de oameni mai aşteaptă să fie reabilitaţi, să li se compenseze averile luate cu forţa de un regim antiuman sau să primească o pensie omenească. Colectivizarea forţată şi deportările din RSS Moldovenească au demonstrat cât de violent poate fi comunismul. Numai pentru asta regimul comunist trebuie condamnat cât se poate de dur”, a declarat istoricul Ion Şişcanu, prof. univ. la universităţile „Dunărea de Jos” din Galaţi şi „B.P. Haşdeu”, membru al Comisie pentru studiere şi apreciere a regimului comunist totalitar din RM.

Declaraţia a fost făcută, luni, în cadrul Conferinţei internaţionale „Democraţie după totalitarism: Lecţii învăţate după 20 de ani” ce se desfăşoară în aceste zile la Chişinău. „Deportările au răsturnat ordinea tradiţională şi au desţărănit Basarabia. Responsabilitatea principală aparţine conducerii de la Moscova dar şi celei de la Chişinău: Comitetul Central al RSSM, Consiliul de Miniştri şi şefilor KGB al RSSM”, a adăugat Ion Şişcanu. Citeste in continuare

Motto: „Aceleaşi mâini care ne-au pus odată cătuşele

erau acum întinse în semn de împăcare.

<<Nu! Nu dezgropaţi trecutul! De-o faci, îţi vei pierde un ochi>>.

Dar proverbul ne spune: Dacă uiţi trecutul, îţi pierzi ambii ochi”.

(Al. Soljeniţăn, „Arhipelagul Gulag”)

Despre faptele de vitejie săvârşite de membrii acestei organizaţii vorbesc în cartea „Osândiţi la nemurire” autorii Petru Bunacalea, profesor de limbă, literatură şi istorie română la Liceul Onisifor Ghibu din Orhei, şi Andrei Calcea, ziarist, fost participant la luptele din Transnistria din 1991-1992, decorat cu medalia Meritul Militar.

Povestea acestor eroi a ajuns să fie cunoscută printr-o simplă întâmplare. Iată ce ne povesteşte regretatul Petru Bunacalea: „A fost să fie prin anul 1947. Lucram învăţător la ţară. Venisem la Chişinău după cumpărături. Criza foametei ne chinuia straşnic. Din lipsă de transport, am rămas pe noapte la Gara Visterniceni. Între timp, oferea cu chirie o încăpere peste noapte. Am acceptat. Am mers pe strada Pavlov în Citeste in continuare

Câteva zeci de veterani şi voluntari au depus flori şi au păstrat un moment de reculegere pentru combatanţii care, în 1992, au luptat pe platoul de la Coşniţa, unde au murit peste 400 de oameni. Tradiţional în această zi, 19 mai, se desfăşoară acţiuni de comemorare, iar la Crucea Comemorativă se organizează o masă de pomenire, transmite Info-Prim Neo.

Colonelul în rezervă, Andrei Covrig, a spus astăzi înainte de plecarea spre Coşniţa că pe 19 mai 1992 a fost o încercare de a răsturna situaţia în favoarea autorităţilor de la Chişinău. „A fost o încercare de ofensivă de a răzbate la traseul Dubăsari-Tiraspol care, din nefericire, s-a soldat cu eşec. Au fost jertfe omeneşti, au fost deteriorate maşini blindate, şi-au pierdut viaţa sute de patrioţi”. Colonelul în rezervă spune că este o datorie a foştilor combatanţi să depună flori în această zi. „Sunt momente care nu pot fi uitate, aşa ca moartea prietenilor cu care ai apărat ţara… moartea marelui patriot Filip Lupaşcu, Ion Mocanu, care a fost împuşcat în timp ce acorda ajutor unui camarad rănit”, a spus Andrei Covrig. Citeste in continuare

Istoricul german Wolfgang Benz deplînge faptul că Holocaustul a ajuns în manualele elaborate de moldoveniști, numai din motive ideologice și nu pentru păstrarea memoriei

Într-o prelegere ţinută astăzi la Chişinău, istoricul Wolfgang Benz de la centrul pentru studierea antisemitismului al Universităţii Tehnice din Berlin, a vorbit despre particularităţile Holocaustului în teritoriile româneşti din timpul războiului. El a spus că au avut de suferit mai mult evreii din Bucovina şi Basarabia, cărora li s-a fabricat imaginea de agenţi ai bolşevicilor şi a criticat faptul că Holocaustul a fost negat mulţi ani în România postbelică.

Din punctul de vedere al lui Wolfgang Benz, Holocaustul în Basarabia şi Bucovina ar fi avut la bază două motivaţii ideologice: cea a intoleranţei rasiale promovată de nazişti s-a suprapus peste convingerile autorităţilor române despre evrei. Citeste in continuare

Cunoscut drept senior al Bucureştilor, istoricul Neagu Djuvara le-a spus studenţilor basarabeni de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi că deşi este foarte bătrân, îşi doreşte cu ardoare să vadă cu ochii lui refăcută graniţa pe Nistru.

„Noi avem o monedă de schimb cu Ucraina – Transnistria. Noi trebuie să le dăm Transnistria, cu condiţia ca Ucraina să refacă puţin graniţele de sud şi de nord ale Moldovei. În acelaşi timp, pentru că avem în Transnistria peste 40% populaţie românească, le vom zice locuitorilor de acolo că cine vrea să revină în Moldova o poate face oricând. Care vrea să se întoarcă le dăm pământuri la noi. Dar şi invers, cine vrea să rămână acolo pentru a deveni cetăţeni ai Ucrainei, o poate face fără probleme”, spune istoricul. Citeste in continuare

Ziua de 9 mai arată clar că şi după 65 de ani de la capitularea Germaniei fasciste istoria este înţeleasă şi (re)trăită în mod diferit. În aceste zile, presa comunistă de la Chişinău este plină cu materiale antiromâneşti de o violenţă fără precedent şi de un cinism şi o neruşinare cu adevărat remarcabile. Astfel, miercuri, „Nezavisimaia Moldova” publică un… „articol ştiinţific” semnat de un oarecare Dodon, probabil, fostul ministru comunist în timpul lui Voronin. A doua zi, joi, acelaşi articol apare în traducere în „Moldova Suverană”.

Inepţiile pe care le conţine „articolul” sunt atât de evidente, încât s-ar părea că nici nu trebuie luate în seamă. Există un dar însă… Tot în „Nezavisimaia Moldova” de miercuri apare un articol semnat de un oarecare Petro Rojenko, reluat din publicaţia „Ceas pik” din Ucraina. Ambele articole ar trebui să-i pună serios pe gânduri pe istoricii din România şi istoricii normali de la Chişinău, dar şi pe politicienii din aceste ţări. Da, după terminarea războaielor, istoria o scriu învingătorii. Din acest punct de vedere, e „normal” ca Rusia şi Ucraina să-şi scrie istoria lor. Dar şi învinşii au dreptul la replică. Citeste in continuare