Spectacolul intitulat ‘Basarabia-dor de libertate’ va avea loc la Sala Dalles, vineri, 23 ianuarie incepand cu orele 18.00.

Din program: piesa de teatru “Caldura mare” de I.L. Caragiale, lucrari pentru pian, vioara si jazz din repertoriul romanesc si international, precum si recitari de poezii apartinand regretatului poet Grigore Vieru. Artistii au varste cuprinse intre 10 si 14 ani si sunt elevi ai Liceului de muzica “Dinu Lipatti” si ai Colegiului German Goethe.
Concertul se desfasoara sub egida campaniei Basarabia- Pamant Romanesc, campanie de informare inceputa in 2006 si dezvoltata prin intermediul portalului www.romanism.net . Organizatorii campaniei sunt Grupul de actiune NOII GOLANI, sprijiniti de Asociatia 21 DECEMBRIE 1989, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania si Institutul Fratii Golescu pentru relatia cu romanii din afara granitelor.
Intrarea este libera. In cadrul spectacolului, doritorii vor putea dona CD-uri cu muzica romaneasca si carti scrise in limba romana, materiale ce vor ajunge la Hagi Curda, sat din sudul Basarabiei, ce apartine acum Ucrainei, localitate unde organizatorii campaniei incearca sa realizeze o biblioteca.
Sursa: 9am

Aniversarea a 150 de ani de la Mica Unire, din 1859, între Ţara Românească şi Moldova, va da ocazia românilor din Bucureşti să nu uite de românii din Basarabia, cel mai mare teritoriu din spaţiul românesc ce nu se află în componenţa României de astăzi.
Pe 23 ianuarie, ora 18.00, la sala Dalles, copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani vor realiza un spectacol de teatru şi muzică clasică, precum şi câteva alte momente de cultură închinate Basarabiei. Titlul spectacolului este unul simbolic: BASARABIA – DOR DE LIBERTATE.
Intrarea la acest eveniment este gratuită, spectatorii fiind invitaţi să doneze cărţi şi CDuri cu muzică românească, materiale ce vor fi trimise la Hagi Curda, sat românesc din Sudul Basarabiei.
Am prezentat într-un articol precedent o acțiune desfășurată în cadrul campaniei, în care vorbeam despre situația unor copii români din auto-proclamată republică nistreană care sunt nevoiți să se deplaseze zilnic spre o școală din Doroțcaia, unde se află momentan sălile Liceului lor ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol.
Între timp situația nu s-a schimbat cu nimic. Aceeași presiune pe care o resimt elevii, aceleași controale umilitoare efectuate cu insistență de către ”vameșii” ruși/rusificați și aceeași conștiință românească și curaj care le înving pe toate.
Elevii își văd de carte, profesorii încearcă să-și facă meseria cât mai bine și să-și încurajeze discipolii, iar părinții fac tot posibilul încât copiii lor să nu ducă lipsă de toate cele necesare studiului. Iar cu toții împreună riscă în fiecare zi. Citeste in continuare
