Cinci secole din istoria ţinutului Soroca măsoară 20 de metri de imagini colorate. Timp de o zi, 15 tineri au pictat pe zidul de pe cheiul râului Nistru, chiar în faţa cetăţii Soroca, 18 imagini, aşa cum înţeleg şi văd ei istoria. Scopul acestei iniţiative a fost nu doar de a da culoare peretelui sumbru, dar şi de a transmite sorocenilor un mesaj vizual despre istoria lor.

Valentin Purici este deputat în Parlamentul Tinerilor, iar în această vară a absolvit liceul. Toţi 19 ani ai săi a locuit în Soroca, în apropierea cetăţii şi a râului. «Într-o zi de primăvară, mi-a venit ideea acestui proiect de înfrumuseţare a zidului mohorât, cu scopul de a conferi un nou ton promenadelor de pe chei. Astfel, a fost trasata pe acest zid o axă a timpului. Fiecărui secol îi corespund 3 imagini, care releva cele mai importante evenimente întâmplate pe ţinutul Sorocii. În aşa fel am creat şi o atracţie turistică, deoarece titlul fiecărui eveniment este dublat în limba engleză, dar şi am venit cu un mesaj clar pentru populaţia care, cu părere de rău, nu-şi cunoaşte deloc istoria», susţine tânărul parlamentar.

Să-şi vadă planul realizat nu afost tocmai simplu, recunoaşte băiatul. Mai întâi a scris un proiect, în care relata detaliat ce intenţionează, a găsit o companie care a acceptat să-i susţină iniţiativa, a adunat tineri din Chişinău şi Soroca care au acceptat să-şi dedice o duminică şi să contribuie la realizarea acestui proiect, a convins administraţia locală, care i-a acordat autorizaţie şi s-a consultat cu istoricul oraşului Soroca, Nicolae Bulat, asupra celor mai importante evenimente istorice, care merită a fi pictate.

Localnicii s-au implicat şi ei, care cu admiratul, care cu comentatul. Picturile care descriu perioade mai controversate din istorie, precum ocupaţia sovietică din 1940, foametea, deportările, au provocat şi discuţii aprinse printre soroceni. «Unii spun că văd politică în aceste evenimente, alţii  neagă aceste adevăruri, dar istoria rămâne istorie şi oroarea prin care au trecut strămoşii noştri nu poate fi neglijată, cu atât mai mult contestată», este convins Valentin. El este mulţumit că proiectul său este popular printre localnici, «care sunt curioşi, trec, se uită, discută, apreciază».  «Dacă măcar cineva va reţine 1% din cele expuse pe zid, pot să declar că proiectul a reuşit», spune mulţumit tânărul, care pe viitor planifică să picteze o mai mare porţiune de zid, dar şi de istorie.

Sursa: InfoPrut

O stradă din zona centrală a oraşului Buzău va purta numele marelui poet din Republica Moldova Grigore Vieru, potrivit unei decizii adoptate joi de consilierii locali din acest municipiu.

“Este o stradă mică, dar bine poziţionată în partea centrală a oraşului şi care uneşte două artere cu semnificaţie istorică, Bulevardul Unirii, denumire dată în cinstea Unirii de la 1859, şi Galeriile de Artă’, a declarat pentru AGERPRES primarul Constantin Boşcodeală.

În luna aprilie, la iniţiativa Ligii românilor de pretutindeni, în municipiul Râmnicu Sărat a fost amplasat un bust al marelui poet basarabean, decedat în ianuarie 2009.

Sursa: Cotidianul

Acte neştiute, conţinând detaliile represiunii sovietice şi ale unei sălbăticii care s-a prezentat pe sine însăşi ca “noua civilizaţie”, plus condiţiile indispensabile ale “revoluţiei de la Chişinău” îi permit astăzi istoricului basarabean Igor Caşu să vorbească, într-un interviu-repertoriu pentru EVZ, despre efectele cancerului totalitar.

CUM A ŞTERS UNIUNEA SOVIETICĂ LINIA DINTRE TORŢIONARI ŞI INOCENŢI

Vorbeaţi de “civilizatorii de la Răsărit”. Credeţi că ar putea exista o reacţie negativă a Rusiei, în faţa concluziilor Comisiei Cojocaru?
Rusia este vădit deranjată de tot ce se întâmplă în spaţiul post-sovietic în sensul emancipării statelor din regiune de tutela sa. Activitatea Comisiei de studiere a comunismului de la Chişinău nu este îndreptată împotriva Rusiei sau a ruşilor ca popor, ea se înscrie în suita unor eforturi făcute de o serie de organizaţii non-guvernamentale din Rusia – Memorial, Fundaţia Boris Elţîn, editura de stat ROSSPEN, Institutul de Istorie a Patriei din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei – de a scoate în vileag crimele şi încălcările flagrante ale drepturilor omului de către regimul comunist sovietic. Dacă unii percep activitatea comisiei noastre ca având un caracter anti-rus, acest lucru se întâmplă din cauza complexului menţionat mai sus.

Un alt argument al comisiei noastre este că noi nu împărtăşim ideea potrivit căreia au avut de suferit doar moldovenii români, iar cetăţenii de alte naţionalităţi, în special ruşii, ar fi „ocupanţi” şi „torţionari”. Noi nu vrem să etnicizăm suferinţa sau să externalizăm vina asupra unei sau altei comunităţi şi să-i facem pe alţii inocenţi sau eroi. Este adevărat că ruşii şi rusofonii au avut un statut privilegiat în cea mai mare parte a existenţei URSS, a RSSM în cazul nostru, dar este la fel de adevărat că alături de moldovenii români pe lista deportaţilor, morţilor de foamete, a celor care au luptat cu arma în mână în primii ani postbelici, a indezirabililor din perioada hruşciovistă şi a stagnării s-au regăsit şi ruşi, ucraineni, evrei, bulgari, găgăuzi. Citeste in continuare

Comisia de concurs pentru elaborarea compoziţiei sculpturale „În memoria victimelor regimului stalinist” a desemnat câştigătorul proiectului monumentului în memoria familiilor de basarabeni deportate în Siberia. Autorul lucrării, care va fi instalată în Scuarul Gării Feroviare din Chişinău, este artistul plastic Iurie Platon.

Proiectul este o lucrare alegorică, ce reprezintă un tren care devine al durerii, al suferinţei şi al morţii. Un capăt al vagonului are imaginea integră a oamenilor, iar până la sfârşit, aceştia devin componente ale trenului, mecanisme, bucaţi de metal, roţi, uşi, geamuri etc.

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat că sculptura denotă aspectul masiv al nimicirii, al mutilării oamenilor, care după o viaţă normală au ajuns să fie distruşi, s-au contopit cu metalul, cu piesele trenului ce-i duce în Siberia. Citeste in continuare

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a solicitat astăzi Prim-ministrului Vlad Filat desecretizarea, în regim de urgenţă, a unui şir de documente de arhivă, care urmează a fi studiate şi analizate de Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la secţia relaţii cu mass-media a Parlamentului.

Solicitarea are la bază sesizarea venită din partea preşedintelui comisiei, Gheorghe Cojocaru, care l-a informat pe şeful statului despre imposibilitatea de a examina o serie de documente de după 1974, din fondurile de arhivă din Republica Moldova, deoarece acestea sînt cu acces restricţionat. Citeste in continuare

În cinstea eliberării Basarabiei de sub ocupanții sovietici de către trupele româno-germane, în anul 1941, a fost ridicat un măreț monument lângă Chișinău. A fost înălțat pe moșia satului Ghidighici, la câțiva kilometri de capitala Basarabiei, în vara lui 1942, pe o colină de unde mareșalul Ion Antonescu a condus luptele pentru eliberarea orașului Chișinău, la mijlocul lunii iunie 1941.
Turnul a fost ridicat în afara orașului, în partea NV, pe o înălțime dominatoare, spre gara Ghidighici, iar piatra de construcție a fost adusă din imediata apropiere, unde uriașe cariere de piatră stau la îndemână.
Piatra era de bună calitate, destul de dură, bună pentru construcții, pentru șosele, pentru var etc.
De pe această colină se vedeau bine satele din jur: Durlești, Ghidighici, Buiucani, Petricani și șesul Bâcului spre gara Visterniceni, lângă Chișinău. Într-un răstimp de aproximativ 2 luni de zile și ceva, construcția a fost gata (august-octombrie) la ea lucrând 500 de muncitori.
Concepția arhitecturală a fost încredințată arhitectului Octav Doicescu, șef de lucrări fiind Soare Stoian.
Ansamblul construcției a fost ridicat pe o platformă plană de 50 de metri și înaltă de la pământ de cca 2 metri, și era format din trei părți:
- Turnul-care era partea principală
- Propilee (colonade) din stâlpi de piatră, pe partea din dreapta turnului
TURNUL, având forma pătrată, avea latura de 10-11 metri, iar înălțimea de 30 de metri. Pe fețele laterale erau încrustate steme din marmură reprezentând România, Moldova lui Ștefan cel Mare, Basarabia, județele. La intrarea în turn, deasupra era un basorelief în piatră, reprezentând o imagine din Columna lui Traian: împăratul Traian și generalii din suita sa. Aici erau înscrise cuvintele mareșalului: ”Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.
Intrând în interiorul Turnului, vizitatorul urca pe o scară helicoidală care avea 6 palere-balcoane pentru odihnă, de pe care se vedeau fresce din istoria poporului român pe o pânză în jur, acestea urmând a fi dăinuite în piatră. Mai sus, scara ducea la o cameră de reculegere pentru cei care au căzut în luptele pentru eliberarea Basarabiei.
Sus de tot era o suprafață cu harta României în relief, din marmură și granit, cu scene din luptele pentru eliberarea acestei provincii răsăritene. Împrejur era prispă de beton de pe care vizitatorii priveau, și o piatră dreptunghiulară pe care se putea sta.
Partea finală a Turnului, sus, era crenelată, iar steagul tricolor al țării fâlfâia în bătaia vântului. O încântătoare priveliște se vedea de sus spre împrejurimi, iar pe timp frumos se vedea până la Nistru.

Blocul masiv de piatră, de cca 10 metri înălțime, – pisania – era în fața Turnului, și avea înscrise următoarele cuvinte:
”S-a înălțat acest Turn al dezrobirii Basarabiei subt domnia regelui Mihai I, conducător al Statului fiind mareșalul Ion Antonescu, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri fiind dl profesor Mihai Antonescu, guvernator al Basarabiei – general C. Voiculescu. Construit pe locul de unde mareșalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit și a condus operațiile pentru eliberarea orașului Chișinău”. Apoi, Turnul Dezrobirii:
- simbol al faptelor glorioase de armele armatelor române, și
- strajă neclintită a drepturilor noastre pentru acest pâmânt este predestinat să servească generațiilor viitoare ca:
- loc de reculegere,
- înălțare morală și
- mândrie națională. septembrie 1942
Inaugurarea a fost făcută la 1 noiembrie 1942, ziua în care, dimineața, a fost sfințită catedrala (după reparații) și defilarea militară, iar după amiază vizita Guvernului și a altor oficialități la monument. Slujba religioasă a fost condusă de arhiepiscopul Efrem Enăchescu având un sobor de preoți, după care a luat cuvântul generalul C.Voiculescu, guvernatorul Basarabiei, și Mihai Antonescu, vicepreședinte al Consiliului de miniștri, fiind de față Guvernul țării, regele Mihai I și mama sa, Elena.

Dar, după 2 ani, monumentul a fost distrus, căci u revenit sovieticii după 1944. Nu a fost timp suficient ca opinia publică românească să cunoască măreția acestui monument de la Ghidighici.
Ca participant la evenimentele pentru ”Serbările Dezrobirii” și martor la ridicarea impresionantului monument al dezrobirii Basarabiei, prof. Vlad DUMBRAVĂ zice: Cu adâncă plecăciune să cinstim totdeauna memoria celor căzuți pentru întregirea Patriei și Neamului nostru…

Sursa

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, îşi cere scuze, intr-un interviu acordat Info Rusia, “pentru insulta adusa României” de vechea conducere a tării, i.e. comuniştii lui Vladimir Voronin.

Mihai Ghimpu:

[...] Aşa cum au procedat ei, i-au insultat pe cetăţenii români şi România, ca stat. Îmi pare rău şi sper că nu se va mai întâmpla, iar cetăţenii nu vor mai vota în fruntea statului oameni care nu ştiu sa preţuiască relaţiile dintre oameni, dintre state, care nu-şi recunosc propria limbă, cultură şi istorie.

România nu este pentru noi un stat vecin. România pentru noi este un stat unde se vorbeşte aceeaşi limbă, unde avem aceeaşi cultură, aceeaşi istorie, aceeaşi identitate şi nu cred că supăr pe cineva când vorbim de relaţii foarte bune cu România.

Sursa: InConstantin

    După ce veţi citi cu mare, mare atenţie “Cultura scrisă în epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfânt“, un studiu de Alexe Rău, veţi înţelege de ce Ştefan cel Mare a fost imens, de ce are cel puţin o statuie în toate oraşele Moldovei de dincoace şi de dincolo de Prut, de ce ecourile vechii Moldove mai reverberează şi astăzi de la Roma până la Moscova şi de la Marea Baltică până în vechea Persie, de ce mânăstirile din Moldova (şi nu din Bucovina cum zic cei mai mulţi din neştire, din prostie sau din falsă mândrie) au fost nişte puternice centre culturale (acum monumente de pe lista UNESCO) care au influenţat toată zona asta a continentului, de ce universitatea din Suceava merită cu desăvârşire (şi incontestabil) să poarte numele domnitorului, de ce aburelile lui Voronin, mână în mâna cu Stati şi tâmpeniile moldovenismului de inspiraţie bolşevică pică în penibil, de ce tot ce au făcut Ştefan şi ceilalţi Muşatini are mult mai mult de-a face cu românismul şi aproape deloc cu habotnicia şi multe alte răspunsuri pe care nici nu vi le-aţi imaginat. Vor primi lămuriri toţi cei care nu înţeleg că limba slavonă a fost în Moldova doar o limbă de cancelarie şi de cult, exact ca latina în vest. Cei care pun botul la pseudoştiinţa unuia ca Boia, care e un exemplu tipic de prost cu şcoală identificat de Erasmus în “Elogiul nebuniei”, vor afla vânturate în acest articol toate tâmpeniile cetăţeanului, conform cărora Ştefan cel Mare se bucură de asemenea cinste şi respect în popor, doar pentru luptele sale, temporare victorii într-un război mare, pierdut de românii din Moldova. În consecinţă, o carte de istorie a lui Boia, din punct de vedere al valorii ştiinţifice, nu este mai mult decât un buletin de ştiri sportive la Pro TV, din punct de vedere al valorii informaţiei sportive prezentate. Unul ca Boia, care dă interviuri la Euronews în limba franceză pentru a fi traduse în engleză de jurnaliştii postului, astfel evitând să vorbească în limba-i proprie fără justificare, nu dă decât dovada unui reprezentant tipic al acelor persoane, pentru care ceea ce vine de departe este aur  şi ce e al lor este căcat.  

    În mare, în studiu se evidenţiază istoria culturală a Moldovei din vremea lui Ştefan cel Mare, ale cărei mostre sunt împrăştiate în toate zările, care, după cum vedeţi, la timpul său şi la renumele din vremi, face ca Moldova şi ce s-a întâmplat în acest ţinut la scară istorică şi urmele rămase, să fie motive de mândrie locală infinit mai mare decât Bucovina cu evenimentele şi moştenirile din vremea ei. Mă refer strict la Suceava şi la 90 la sută din actualul teritoriu al fostei Bucovina şi nu la oraşele Cernăuţi, Vatra-Dornei sau Zeletin, care îşi datorează renumele, faima şi maximumul istoric în perioada bucovineană. Asta trebuie să bage Flutur la cap şi gaşca de boi cu muci în freză din jurul lui, că pentru cea mai mare parte a judeţului Suceava, Moldova Muşatinilor este cel mai important motiv de mândrie şi nu înţeleg cum el, Flutur, adeptul festivismului, dacă nu din preţuire a istoriei pe care nu o ştie, dar măcar din apetenţă pentru circ şi băi de mulţime, nu şi-a propus să facă nimic la Suceava cu prilejul împlinirii a 650 de ani de la întemeierea voievodatului Moldova, că despre cei de la Bucureşti, Dumnzeu Titan cu mila.  E mare păcat, că el e scump la tărâţe şi ieftin la făină şi se screme convulsiv cu brendu’ Bucovina. Nu se aşteaptă nimeni ca Flutur să fi citit sau să citească Iorga, de Lungu nici nu vine vorba, însă, poate acest studiu despre ce a însemnat Moldova şi ce ecouri mai are  în conştiinţa băştinaşilor, va ajunge şi la bucoviniştii fanatici (de cele mai multe ori progenituri sau urmaşi de alogeni) care se bazează pe argumente  caduce, dar sunt foarte enervanţi, agasanţi, gălăgioşi şi mai ales inculţi.

Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Astăzi 1 Decembrie 2008, de Ziua Naţională a Reîntregirii României, vă cerem să înfiinţaţi Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Teritoriile Româneşti anexate de Uniunea Sovietică în urma Pactului Hitler-Stalin.

Considerăm că raportul care ar urma să fie elaborat de această comisie este necesar pentru împlinirea dezideratelor Proclamaţiei pentru decomunizarea României din 23 August 2008, exprimate la punctele 1.6, 1.7.1, 1.7.2 şi 1.7.3.

Propunem în funcţia de preşedinte-coordonator al acestei comisii pe D-l prof. Vladimir Tismăneanu – Preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR). Facem această propunere având în vedere bunacredinţă şi competenţa de care domnia sa a dat dovadă în coordonarea Raportului Final al CPADCR în baza căruia, la 18 decembrie 2006, aţi condamnat regimul comunist din România ca ilegitim şi criminal. Citeste in continuare

În cadrul unei adunări naţionale, care a avut loc pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, românii din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Ungaria şi-au exprimat dorinţa de a se uni cu România şi de a nu mai face parte din Imperiul Austro-Ungar. La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au participat, pe lângă delegaţiile trimise din toate localităţile româneşti, peste 100.000 de români veniţi să vadă cu ochii lor realizarea visului de veacuri a naţiunii române de pe ambii versanţi ai Carpaţilor.

Iată ce a scris despre acest eveniment marele Istoric Florin Constantiniu în cartea sa O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302 Citeste in continuare

Ştefan a fost din belşug înzestrat cu toate calităţile pentru plăsmuirea unor asemenea zări împărăteşti de largă respiraţie istorică. Nicio altă epocă sau moment din trecutul nostru nu ne dăruie un aşa de intens prilej de a simţi aroma măreţiei, până la care ar fi putut creşte istoria românească.

Lucian Blaga

www.stefancelmare.ro