Am fost sunaţi de o jurnalistă de la Komsomolskaia Pravda, gazeta de casă a comuniştilor din Moldova. Forţându-se cu greu să vorbească o tentativă de limba română, jurnalista Daria a încercat să deconspire marea provocare împotriva zilei marii victorii împotriva fascismului, sărbătorită de comunişti mai ceva ca ziua de naştere a lui Lenin…
Ultimele evenimente prevestesc o vară politică toridă. Sâmbătă, la şedinţa activului de partid al PRCM, liderul acestei formaţiuni a anunţat că „începând de astăzi” comuniştii trec de la etapa „apărării strategice” la „ofensiva pe tot frontul”. Întreg discursul lui Voronin, redactat într-un limbaj militar, denotă că această grupare extremistă, numită eufemistic partid, devine şi mai periculoasă prin retorica ei războinică, pătrunsă de intoleranţă şi ură faţă de tot ce înseamnă democraţie.
Într-o ţară săracă o asemenea retorică are priză la public… După acest apel de „mobilizare generală” pentru „apărarea Patriei” este de aşteptat ca să se treacă la organizarea unor ample acţiuni de destabilizare politică, în comparaţie cu care gălăgia „sărmanelor pensionare” ale Maiei Laguta ne va părea o muzică terapeutică. Citeste in continuare
Monumentul victimelor regimului totalitar comunist, care va avea dimensiunea de până la 10-12 metri lăţime şi 2 metri înălţime, va fi instalat în Aleea Gării din capitală până la sfârşitul anului curent. Schiţa monumentului a fost prezentată la şedinţa serviciilor şi direcţiilor municipale de către primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, şi sculptorul Iurie Platon, transmite Info-Prim Neo.
Schiţa prezintă mişcarea dinamică spre infinit, spre eternitate a unei mase de oameni. Această mişcare a unui tren format din corpuri omeneşti are trei dimensiuni – în prima oamenii mai sunt oameni, în cea de a doua oamenii se amestecă cu haosul maşinăriei, în cea de a treia – nu se mai poate înţelege dacă sunt oameni sau piese ale trenului morţii, care a dus spre Siberia şi Kazahstan mai mult de un milion de moldoveni. Citeste in continuare
Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a solicitat astăzi Prim-ministrului Vlad Filat desecretizarea, în regim de urgenţă, a unui şir de documente de arhivă, care urmează a fi studiate şi analizate de Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la secţia relaţii cu mass-media a Parlamentului.
Solicitarea are la bază sesizarea venită din partea preşedintelui comisiei, Gheorghe Cojocaru, care l-a informat pe şeful statului despre imposibilitatea de a examina o serie de documente de după 1974, din fondurile de arhivă din Republica Moldova, deoarece acestea sînt cu acces restricţionat. Citeste in continuare
Consilierul municipal, Oleg Cernei, care a fost membru al Aliantei Moldova Noastra, este audiat in aceste clipe de catre procurori in calitate de martor in dosarul 7 aprilie. Cernei nu are insa nici cea mai mica incredere ca procuratura va finaliza vreodata acest dosar, iar vinovatii vor fi trasi la raspundere.
“Aici, la procuratura, se organizeaza un show politic, din care vor avea de profitat comunistii in campanie, vor arata imaginile ca iata, sarmanii, au fost persecutati. Oricum nimeni nu va fi tras la raspundere. Mai bine procurorii ar investiga cum s-a construit sediul Partidului Comunistilor si acesta ar fi nationalizat”, a spus Oleg Cernei, inainte sa intre in sala procurorilor. Citeste in continuare
Nimeni nu cunoaşte exact cum arată Republica Moldova sub aspect etno-lingvistic. Ne hrănim cu datele eronate furnizate de autorităţile sovietice sau de guvernul Tarlev I. Ca ţară sud-est europeană cu cea mai mare dinamică a proceselor migraţioniste (cu peste 1 milion de compatrioţi apţi de muncă peste hotare!), dar şi cu cel mai intens proces de recuperare a conştiinţei etno-lingvistice a majorităţii sale autohtone, Republica Moldova are nevoie de un recensământ ale cărui rezultate să nu fie puse de nimeni la îndoială şi să servească drept bază a oricărei politici din stat.
Partizanii comuniştilor agită spectrul războiului civil şi instigă la ură interetnică Incapabil de a trece onorabil în opoziţie, Partidul Comuniştilor refuză să lase “armele electorale” din mână şi anunţă continuarea războiului. Mai nou, tunurile mediatice comuniste şi-au îndreptat ţevile spre capul preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, pe care îl prezintă drept un anti-statalist care îşi doreşte cu orice preţ unirea R. Moldova cu România. Comuniştii aţâţă spiritele, încercând să convingă minorităţile naţionale că, dacă liberal-democraţii rămân la guvernare, pericolul unirii cu România este iminent şi în acest caz este foarte posibil ca în R. Moldova să izbucnească un război civil. Experţii în drept şi analiştii politici susţin însă că nu există niciun motiv de îngrijorare. Unirea poate fi decisă doar în cadrul unui referendum. Ba mai mult, potrivit lor, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) nu are motive şi nici dorinţă să pună în discuţie problema unirii. Citeste in continuare
Asteptam:
- numararea voturilor
- voturile din afara Republicii Moldova
- repetarea alegerilor (comunistii au nevoie de 60% pentru a numi presedintele) si victoria liberalilor
- Revolutia bunului-simt impotriva fraudelor comise de comunisti
In seara zilei de joi 26 martie un cetăţean român şi unul moldovean, membri ai Grupului de Acţiune “Noii Golani”, au fost reţinuţi la Chişinău fără a li se oferi prea multe explicaţii, menţionându-se doar că “s-a comis un jaf”. Cei doi au petrecut noaptea de joi spre vineri în arest. În dimineaţa zilei de vineri cetăţeanul român George Simion a fost judecat fara a primi sprijinul unui avocat, încălcându-se astfel drepturi fundamentale ale omului. El a primit o amendă în valoare de 160 lei pentru “acte de huliganism” şi a fost expulzat în urmă cu câteva minute.
Pentru mai multe informaţii vă punem la dispoziţie următoarele date de contact
George Simion
0723590742
Menţionăm că cetăţeanul moldovean se află încă în beciurile poliţiei din Chişinău şi din informaţiile de care dispunem, poliţia refuză să-i peremită deţinutului să se întâlnească cu clientul său.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la Sulina, că speră ca toţi cetăţenii Republicii Moldova să sancţioneze la următoarele alegeri actuala putere comunistă.
Forumiştii moldoveni pot ajunge la închisoare pentru „răsturnarea prin violenţă a ordinii constituţionale“, în urma unor comentarii favorabile unirii cu România.
Mai mulţi tineri au fost audiaţi de procurorii de la Chişinau pentru că au postat pe Internet mesaje critice la adresa regimului Voronin. „Este vorba de un grup de 10-12 persoane, majoritatea liceeni care se află acum în perioada bacalaureatului, şi sunt foarte speriaţi“, a declarat pentru Cotidianul Tudor Darie, directorul New Media Group, deţinătorul portalului de ştiri Unimedia, care a fost folosit de tineri pentru postarea materialelor incriminate. Citeste in continuare
Mai mulţi tineri riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare pentru că au publicat comentarii critice la adresa comuniştilor pe forumurile din Republica Moldova.
Potrivit portalului de ştiri Unimedia, Procuratura municipală va audia mai mulţi tineri în cadrul unui dosar de urmărire penală, după ce au publicat unele comentarii anticomuniste pe forumurile din Republica Moldova. Citeste in continuare